Site icon

Judeţul Braşov, pe locul 3 în topul celor mai bune prezenţe la alegeri, la ora 17.00 – mai bine ca la europarlamentare şi ca la prezidenţialele din 2014

Aproximativ 43% dintre braşovenii cu drept de vot înscrişi în liste şi-au exprimat opţiunea la alegerile prezidenţiale, până la ora 17.00. per total, este vorba de peste 227.000 ce alegători care au trecut pe la urne, 30.620 votând pe liste suplimentare, adică într-o altălocalitate decât cea de domiciliu.  

Braşovul se afla la ora 17.00 pe locul 3 din punct de vedere al prezenţei la vot, după Ilfov, cu 49% şi Cluj, cu 46%. 

faţă de alegerile anterioare, prezenţa la Braşov este mai bună. De exemplu, în luna mai, la alegerile europarlamentare, prezenţa la ora 17.00 era de 38,37%. La alegerile anterioare pentu Preşedinţia României, în 2014, la ora 17.00, în Turul 1, prezenţa a fost de 37,62%, iar în Turul 2 – 46,89%. la alegerile prezidenţiale din 2009, prezenţa la Braşov, la ora 17.00, a fost de 36,54%, iar în Turul 2, 36,54%. 

Exit mobile version