Poliţia Braşov a deschis un dosar penal după apariţia mai multe cazuri de hepatită A la o şcoală din municipiu, mai mulţi elevi ajungând la spital pentru tratament de specialitate.
Referitor la cazurile de îmbolnăvire ale unor elevi din cadrul unei unităţi de învăţământ situată pe raza municipiului Brasov, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov s-a sesizat şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicia combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art 352 Cod Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluţie legală prin unitatea de parchet competentă”, au precizat reprezentanţii IPJ Braşov.
Conform mytex.ro, echipe de la Direcţia de Sănătate Publică şi Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor s-au aflat, joi, la Şcoala Gimnazială numărul 12 Braşov, după ce mai mulţi părinţi au sesizat că în clasele primare unde învaţă copiii lor au apărut mai multe cazuri de hepatită A.
Sursa citată menţionează că, de fapt, ar fi fost iniţial un singur caz, depistat înainte de vacanţa intrasemestrială, iar la întoarcerea şcolarilor în bănci ar fi apărut mai multe. Părinţii acuză şcoala că nu a întreprins măsuri de dezinfecţie după prima îmbolnăvire şi că, în general, modul în care se face curăţenie în şcoală lasă mult de dorit.