Actualul primar al municipiului Brașov, George Scripcaru, nu ar spune „nu“ unei candidaturi pentru un nou mandat, anul viitor, din partea… PNL. Scripcaru (fost lider PD), care în 2016 a obținut cel de al patrulea mandat ca primar din postura de independent demisionând cu puțin înainte, tocmai din PNL, a ținut totuși mereu aproape de liberali, după ce aceștia au făcut alianța și apoi fuziunea cu PDL.
Azi, în fața presei, primarul a comentat rezultatul turului al doilea de la algerile prezidențiale, la Brașov, unde Klaus Iohannis a obținut un 210.724 de voturi față de numai 75.763 voturi Viorica Dăncilă (PSD), spunând din nou, că „a fost o competiție cu un rezultat așteptat“. Mai mult, edilul spune că după acest rezultate se vede că „la Brașov suntem pe direcția cea bună din punct de vedere al deciziei politice“.
„Nu s-a pus niciun moment problema câștigătorului, iar această diferență de scor spune tot, din punctual meu de vedere. La Brașov, cu atât mai mult nu se poate pune în discuție rezultatul din secție și direcția pe care o vor cetățenii, mai ales că avem și o participare foarte bună la vot. Deci la Brașov suntem pe linia cea bună, din punct de vedere al deciziei politice“, a declarat primarul George Scripcaru, vorbind apoi despre „obligațiile și responsabilitățile“ pe care un asemenea rezultat le implică, inclusiv la nivel local.
În acest context, primarul a fost întrebat dacă în 2020, an de alegeri locale și parlamentare, are în vedere o candidatură din partea PNL. Edilul a ocolit însă un răspuns, alegând să vorbească mai degrabă despre evenimentele care vor avea loc în oraș, cum sunt aprinderea bradului de Crăciun, pe 1 decemnbrie, ceremonialul Zilei naționale a României sau lucrările care se mai fac în oraș în această perioadă.
„Deocamdată vin sărbătorile de iarnă”, a spus primarul, care a lansat și o invitație brașovenilor să participe la evenimentul din 1 Decembrie, de la ora 17,30, din Piața Sfatului. „Dacă va ninge puțin, va fi și mai frumos”, a continuat edilul. „Până atunci trebuie să fructificăm perioada de vreme bună și să derulăm lucrări în zone importante ale orașului, unde mai sunt probleme cu rețelele și alte lucruri”.
În încheiere, el a spus: „Să fim sănătoși, să trecem peste 2019 și în 2020 cine știe ce ne oferă viața”.