Polițiștii din Codlea au reținut azi un bărbat în vârstă de 29 ani, care după o ceartă cu iubita lui a dat foc bradului de Crăciun. Brașoveanul este acuzat de „distrugere”.
Din primele cercetări a reieșit că, pe fondul consumului de alcool bărbatul s-a răzbunat și a dat foc bradului artificial aflat în locuință.
“Din primele cercetări, pe fondul consumului de alcool și după ce s-a certat cu iubita lui, bărbatul a dat foc bradului artificial aflat în locuință. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri care a lichidat incendiul”, informează şi poliţiştii.
Incidentul, care a avut loc joi, în a doua zi de Craciun, nu s-a soldat cu victime ci doar cu pagube materiale.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “distrugere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 253, alin. 4 din Codul Penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.