Site icon

CFR pierde 30% din banii europeni pentru linia ferată Brașov- Sighișoara pentru că, la trei ani de la lansarea licitației, nu a reușit semnarea contractelor

Compania CFR Infrastructură va pierde cel puțin 30% din finanțarea europeană pentru modernizarea liniei de tren dintre Brașov și Sighișoara pentru că, la trei ani de la lansarea licitației încă nu a reușit semnarea contractelor estimate la aprox. 3 miliarde de lei, informează Radio România Actualități. Proiectul vizează două tronsoane feroviare Brașov- Apața și Cața Sighișoara cu o lungime totală de 86 de km. 

Pentru cele două tronsoane în discuție Comisia Europeană a acceptat totuși o amânare cu doi ani astfel încât să se asigure circa 70% din finanțarea inițială. 

„Cele trei loturi au fost în procedură de licitaţie lansate undeva în 2016, lotul I şi III şi în 2017, lotul II. Am ajuns în faza de contestaţie, în instanţele noastre. Am făcut un exerciţiu de fazare, am reuşit să asigurăm pentru lotul I şi III o finanţare de 70% din valoarea iniţial contractată, undeva spre 600 milioane de euro”, a explicat la RRA directorul general CFR Infrastructură, Marius Chiper. 

Acesta a mai precizat că CFR Infrastructură se bazează că va finaliza contestaţiile în instanţă şi va reuși să semneze contractele până în luna februarie 2020.

Și pentru lotul feroviar dintre Apața și Cața de pe ruta Brașov –Sighișoara Comisia Europeană a acceptat prelungirea termenului de contractare cu doi ani și va asigura 92 % din costul total care este estimat la 2,7 miliarde lei, scrie HotNews.ro

Exit mobile version