Începând din 25 decembrie 2019, Planetariul Brașov vă așteaptă cu nu mai puțin de cinci filme noi în program, dintre care dintre care unul dedicat copiilor cu vârste începând de la trei ani, la celelalte patru accesul fiind permis copiilor cu vârste de la şase ani (cu acordul însoţitorului).
Cu excepția filmului „Patrula Zula”, dedicat celor mici, vârsta minimă este de 10 ani (sau 6 ani, pe răspunderea însoțitorului).
Deocamdată, biletele se pot achiziționa numai de la casieria grădinii zoologice, urmând ca în zilele următoare biletele să fie disponibile și online.
Planetariul Brașov este deschis inclusiv în zilele de luni, pe durata vacanțelor școlare, între orele 10.00 și 19.00 (ora de începere a primei, respectiv ultimei proiecții), inclusiv în ultima zi din an sau în primele zile din anul următor.
Cât costă biletele
Adulți – 25 lei
Copii/elevi/studenți/pensionari (care au peste 65 de ani) – 15 lei
Grupurile organizate de elevi (minim 10 persoane) – 10 lei/persoană.