Site icon

DNA, percheziții la locuințele a trei parlamentari PSD, într-un dosar de luare și dare de mită și trafic de influență

Direcția Națională Anticorupție face percheziții la locuințele a trei parlamentari, la sediul PSD Arad, la sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, dar și în casele altor suspecți, scrie și Opinia Timișoarei.



 

Cei trei parlamentari „vizitați“ în această dimineață de DNA sunt Florin Tripa, Dorel Căprar, ambii deputați de Arad și Ioan Chisăliță, deputat PSD de Caraș Severin. 

Ancheta l-ar viza şi pe şeful DRDP Timişoara, Cristian Ispravnic, consilier judeţean PSD.

Tripa a mers, însoțit de avocatul său, la sediul DNA Timișoara, susținând că a fost chemat pentru audieri și nu știe despre ce este vorba. „Habar nu am de ce m-au chemat. Mi-au venit la șase dimineața, acasă. Eram în drum spre aeroport. Am înțeles că și ceva percheziții la sediul PSD Arad. Au venit la 6 dimineața, mi-au speriat copilul, au spart ușa, la figurat. M-am prezentat aici. Declarăm ce e de declarat și vorbim după”, a declarat Tripa, potrivit HotNews.



Luni dimineață au fost făcute 15 percheziții, într-un dosar de luare și dare de mită și trafic de influență, potrivit Opinia Timișoarei, publicație care scrie că este vorba de mitele ce ar fi fost date la DRDP Timișoara pentru măsluirea greutății camioanelor de marfă care treceau în Ungaria.

Ancheta a început în urmă cu 9 luni, după ce autoritățile anticorupție au aflat că pentru a trece cu vederea greutatea reală a camioanelor se plăteau șpăgi între 50 și 100 de euro angajaților Direcției de Drumuri și Poduri. De asemenea, se presupune că mai mulți politicieni interveneau pentru ca anumite camioane să nu fie cântărite, iar banii ar fi fost folosiți în interesul PSD Arad.

Exit mobile version