Potrivit președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, autorizația de construire a fost eliberată după ce toate cele 13 avize au fost obținute. Totodată, el a amintit „de îndată ce vremea ne permite, cel mai probabil începând cu luna martie a anului 2020, vom începe lucrările la terminal”.
Reamintim că în 19 decembrie reprezentanţii asocierii Bog’Art – UTI au predat miercuri preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, proiectul tehnic şi detaliile de execuţie pentru terminalul de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov –Ghimbav (AIBG).
Terminalul de pasageri proiectat are a doua cea mai mare suprafaţă construită din ţară, după cel de la Aeroportul Cluj-Napoca (fără a lua în considerare Aeroportul „Internaţional Henri Coandă” din Bucureşti). Suprafaţa terminalului, de aproximativ 12.000 mp, va acomoda fluxuri de pasageri pentru zboruri interne, externe şi VIP.
Termenul de finalizare a lucrărilor: 9 luni
Termenul de finalizare a lucrărilor la terminalului de pasageri (construcţii şi instalaţii) este de 9 luni, iar valoarea contractului semnat cu asocierea amintită este de 145.581.179 lei (inclusiv TVA).
În cadrul terminalului proiectat au fost prevăzute spaţii pentru desfăşurarea conformă a activităţilor entităţilor responsabile din partea statului cu verificarea de securitate, frontieră şi control vamal. Fluxurile de securitate vor fi dotate cu echipamente de scanare de ultimă generaţie pentru controlul bagajelor şi al pasagerilor. Spaţiile
comerciale prevăzute înainte şi după controlul de securitate vor asigura posibilitatea pasagerilor de a cumpăra suveniruri şi de a petrece în mod plăcut timpul în aeroport. La subsolul terminalului pasageri va fi amplasat un sistem automat de sortare şi control al bagajelor cu cinci niveluri de securitate şi un adăpost de protecţie civilă pentru protejarea personalului şi a pasagerilor.