În anul 2020, Inspectoratul General pentru Imigrări va emite avize de angajare/ detaşare pe teritoriul României pentru maxim 30.000 de cetăţeni străini, lucrători nou-admişi, informează marţi IGI, printr-un comunicat transmis AGERPRES. Numărul este similar celui de avize emise în 2019, când contingentul iniţial de 20.000 de lucrători a fost suplimentat cu 10.000 de avize, la solicitarea angajatorilor.
În 2019, cei mai mulţi cetăţeni străini ajunși în România pentru a lucra au venit din Vietnam, Nepal, India, Moldova şi Sri Lanka, cele mai multe solicitări fiind din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Brașov, Constanţa și Timiș, au arătat reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI). După cum evoluează piața muncii, este de așteptat ca aceste județe să fie principalele destinații pentru muncitorii străini și în 2020.
Conform IGI, în perioada ianuarie – noiembrie 2019 au fost eliberate peste 26.000 de avize de angajare/ detaşare, reprezentând 87% din totalul contingentului aprobat, majoritatea pentru lucrători permanenţi, detaşaţi, înalt calificaţi, ICT, sezonieri şi transfrontalieri, precizează comunicatul. Angajatorii au solicitat avize în peste 750 de funcţii ocupaţionale de la operatori pentru instalaţii şi maşini, lucrători în domeniul serviciilor, muncitori necalificaţi, tehnicieni şi specialişti în diverse domenii şi până la înalţi conducători şi funcţionari superiori.
Decizia privind stabilirea contingentului la 30.000 de lucrători, pentru anul 2020, a fost luată având în vedere potenţialul de dezvoltare economică a României, necesitatea de a asigura forţa de muncă cerută în unele sectoare de activitate sau meserii, care nu poate fi acoperită de lucrătorii români, dar şi pentru a preveni situaţiile în care străinii lucrează în România fără forme legale, se mai arată în comunicatul IGI.