Cel puţin două case din municipiul Braşov ar putea primi sprijin şi în acest an, de la bugetul local, pentru renovarea faţadelor. În 2019, patru imobile au beneficiat de acoperirea a 50% din cheltuielile legate de repararea faţadelor, una fiind deja finalizată. Reprezentanţii municipalităţii spun că sunt interesaţi că continue programul şi au identificat deja şi unele clădiri care s-ar putea încadra în criteriile de eligibilitate.
Pe listă sunt și case din afara Centrului istoric
Reprezentanţii Primăriei Braşov spun că în 2020 vor să continue programul imobilelor prin care proprietarii unor clădiri din centrul oraşului sunt sprijiniţi în a-şi repara faţadele. Există deja şi unele propuneri, pentru refacerea faţadelor unor clădiri de pe strada Lungă sau Bulevardul 15 Noiembrie, una dintre noutăţi fiind aceea că Municipalitatea s-ar putea îndrepta şi spre imobile situate în afara centrului istoric.
În 2019, proprietarii unei case s-au răzgăndit
Anul trecut, patru clădiri au fost selectate pentru a fi cofinanţate cu 50% din cheltuielile eligibile pentru refacerea faţadelor. Este vorba despre o casă din Piaţeta Sf. Ioan, care a şi fost finaliată deja, toamna trecută. Reparaţiile au costat 96.955 lei, iar jumătate din cheltuielile eligibile, respectiv 48.477 lei au fost suportate de la bugetul local. Alte două case, una situatăîn Piaţa Enescu, iar cealaltă pe strada Michael Weiss (clădirea Loto-Prono) sunt în curs de a fi reparate, iar atunci când timpul o va permite, lucrările vor fi duse la bun sfârşit. Mai exact, clădirea din Piaţa Enescu nr. 6 are deja refăcut acoperişul şi etajul I, unde s-a înlocuit inclusiv tâmplăria, iar acum se lucrează la faţade la parter, într-un proiect în care Municipalitatea asigură o cofinanţare de 198.242 de lei. Clădirea de pe str. Michael Weiss nr. 35, unde cofinanţarea de la bugetul local este de 97.261 lei este la stadiul în care are toată documentaţia şi schelele montate pe faţadă, aşteptându-se acum vremea favorabilă. Cea de a patra clădire cofinanţată de la buget anul trecut, situată pe str. George Bariţiu a primit 24.440 de lei. Proiectul a rămas însă pe loc, întrucât locatarii nu au reuşit să se pună de acord cu partea lor de finanţare.