Site icon

FOTO. Amenzi pentru șoferii care au parcat în buza pârtiei, în Poiana Brașov

În această perioadă, polițiștii locali i-au sancționat și pe conducătorii auto indisciplinați, care au considerat normal să își abandoneze mașinile cât mai aproape de pârtiile de schi. Astfel, dintr-un foc, patru dintre aceștia au primit ieri, la prânz, amenzi în valoare totală de 1790 de lei.

În perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii locali de la Biroul Rutier au vizat cu prioritate zona centrală a orașului, dar și Poiana Brașov, ținând cont de fapul că orașul este asaltat în perioada de iarnă de foarte mulți turiști. De aceea, recomandările Poliției Locale Brașov, referitoare la parcarea vehiculelor numai în locuri amenakate, le sunt adresate cu precădere acestora.



“De menționat este și faptul că, de la începutul sărbătorilor de iarna, Poliția Locală Brașov a asigurat zilnic fluidizarea traficului rutier în centrul orașului și în Poiana Brașov”, a anunțat Poliția Locală. 

Exit mobile version