Site icon

Licitație trucată pentru concesionarea parcărilor publice din Brașov? Consiliului Concurenței investighează un posibil „blat“ între patru firme din județ

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă trucarea a unei licitații publice organizată de Primăria Municipiului Braşov, în anul 2018, pentru delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului de amenajare, organizare şi exploatare a parcărilor publice cu plată de pe domeniul public al orașului.



Autoritatea de concurență suspectează că 4 companii, Rosilo Montaj SRL, Bio Diversitas SRL, Aeon Building SRL şi M.B. Building&Consulting SRL, s-au înțeles și au adoptat un comportament menit să asigure câştigarea contractului de concesiune de către ofertantul prestabilit de către acestea.

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile celor trei firmelor, documentele ridicate aflându-se în analiza autorității de concurență, în cadrul procedurii specifice de investigație. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate. 

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale acesteia.



Licitația pentru concesionarea serviciului de amenajare, organizare şi exploatare a parcărilor publice cu plată de pe domeniul public al orașului a avut loc în prima parte a anului trecut, fiind reluată după ce cu un an înainte a fost suspendată din cauza contestațiilor. Primăria Brașov a obținut o decizie favorabilă din partea Curții de Apel Brașov, care i-a permis să reia procedura.  În acest an, la termenul limită din luna mai și-au înscris ofertele șase firme. Cele patru investigate acum de Consiliul Concurenței au toate sedii în diferite localități din județul Brașov, reespectiv SC Bio Diversitas SRL, Sat Bărcuț, com. Șoarș, jud. Brașov; SC Rosilo Montaj SRL, Crizbav, jud. Brașov; S.C. M.B. Building & Consulting SRL – Brașov; SC AEON Building SRL – Brașov.

Pe lângă acestea, au mai înscris oferte și SC P&P SRL Brașov, care a deținut până acum contractul, dar și SC Telekom Romania Communications SA – București. 



Contractul de concesiune a parcărilor publice din Brașov face referire la un număr de  10.200 de locuri publice de parcare, care să fie gestionate de o firmă privată pe o perioadă de 120 de luni.  În procedura de achiziție s-a apelat la două criterii de evaluare a ofertelor: componentă financiară – care a valorat 80 de puncte și componentă tehnică – 20 de puncte. 

Mai multe detalii despre licitație, AICI.

Exit mobile version