După ce miercuri, la Prefectura Brașov s-a discutat despre situația economică grea a Companiei Naționale a Uraniului (care asigură combustibilul pentru centrala de la Cernavodă) și, implicit a unității de procesare a uraniului de la Feldioara (Uzina R), joi, social-democratul brașovean Marian Rasaliu a declarat că această companie trebuie susținută de stat.
„Miercuri, la București a fost o discuție despre viitorul acestei companii, dar au fost abordate și unele chestiuni tehnice. În Europa mai e un singur producător de acest gen. Eu am militat întotdeauna ca activitatea să se desfășoare în continuare. Statul Român e obligat să ducă mai departe activitatea Companiei Naționale a Uraniului, fie că vorbim extracție, de unitatea de procesare a minereului de la Feldioara sau de fabrica de la Pitești, unde se realizează încărcătura pentru centrala de la Cernavodă. Orice guvern are misiunea sacră de a menține această companie. Cine vrea să închidă activitatea nu face altceva decât un act de trădare”, a declarat Rasaliu.
El a mai spus că în 3 februarie, la Uzina R se va relua activitatea, după ce o perioadă toți angajații au fost în concediu.
Marian Rasaliu a fost director al Uzinei R în perioada 10 decembrie 2013 – 30 iunie 2016. În ultima parte a mandatului lui Rasaliu, salariații Uzinei R au organizat mai multe proteste (la fel cum au făcut și angajații celorlalte sucursale ale CNU din România), nemulțumiți fiind de nivelul salariilor.
Compania Naţională a Uraniului are în administrare resursele și rezervele de uraniu existente în România. Compania desfăşoară activități de exploatare prin lucrări miniere a zăcămintelor de uraniu; preparare a minereurilor și obținere a concentratelor uranifere; rafinare a concentratelor și valorificarea UO2 nuclear pur, conservare, închidere și ecologizare a obiectivelor cu activitate sistată.