Beneficiarii de venit minim garantat, familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei precum și persoanele aflate temporar în situații critice de viață vor beneficia, de pachete gratuite de igienă, într-un program cu fonduri europene. La nivelul municipiului Brașov, programul se desfășoară prin intermediul Direcției de Asistență Socială, iar la nivelul localităților, prin intermediul serviciilor sociale locale. Potrivit DAS Brașov, în municipiu programul a pornit deja, asistenți sociali contactându-i pe beneficiarii aflați în baza de date.
„Deocamdată, de aceste pachete de igienă vor beneficia cei care primesc venitul minim garantat, însă doar titularii, precum și cei care primesc alocația de sprijin pentru familiile monoparentale, în acest caz pachetele fiind distribuite întregii familii. Există discuții la ministerul Fondurilor Europene pentru a vedea dacă aceste pachete vor ajunge și la membrii familiilor beneficiarilor de venit minim garantat și la persoanele cu dizabilități“, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
În pachetul de igienă sunt incluse cinci periuțe de cinți, patru tuburi de pastă de dinți, săpun lichid, șampon de copii, șampon de adulți, detergent pudră/granule pentru rufe colorate (cutie de 900 de grame) și detergent pudră pentru rufe albe (cutie de 1800 de grame). Pachetele se ridică personal de către persoanele îndreptățite de la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, din str. Panselelor, nr. 23, între orele 08.00-12.00, pe baza actului de identitate, după verificarea identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire a pachetului cuproduse de igienă.