Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc aseară pe B-dul. Victoriei din Braşov. În acest incident a fost implicat din nou un autobuz al operatorului de transport public din Brașov, RATBV.
„Un conducător auto, care conducea un autovehicul destinat transportului public de persoane a acroşat portiera deschisă a unui autoturism oprit şi a accidentat şoferul autoturismului, care intenţiona să coboare din autovehicul în momentul producerii evenimentului. Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat să fie transportată la o unitate medicală”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Nadia Olaru.
Evenimentul rutier s-a produs în stația RATBV Rapid, unde, chiar dacă este interzisă staționarea (cu excepția mijloacelor de transport în comun), mulți șoferi își lasă mașinile pentru a merge la magazinul din zonă.
Un incident cu pagube în care a fost inplicat un autobuz RATBV a avut loc și cu o seara înainte, in zona podului de la Triaj.