Site icon

49 de brașoveni întorși din străinătate sunt autoizolați la domiciliu, sub monitorizarea Direcției de Sănătate Publică

49 de brașoveni care s-au întors recent din străinătate din zone cu infecții confirmate cu coronavirua se află în prezent în autoizolare la domiciliu, respectând astfel un protocol de intervenție în astfel de cazuri, stabilit la nivelul Ministerului Sănătății, cu autoritățile locale.

Situația autoizolărilor la domiciliu este una dinamică, după cum precizează autoritățile, pe parcursul unei zile unele persoane ieșind de sub monitorizare, altele intrând, imediat ce ajung la Brașov, din străinătate.

Aceste persoane sunt monitorizate de Direcția de Sănătate Publică, ce are în sarcină aplicarea protocolului.

La Brașov nu există nicio suspiciune de infecție cu coronavirus și nicio infecție confirmată.

De altfel, la nivel național există un singur caz de infecție confirmat, aflat sub atenta supraveghere a Institutului “Matei Balș”. Pacientul nu a dezvoltat simptome și nu primește un tratament special, fiind într-o stare bună, au anunțat reprezentanții Institutului.

 

Exit mobile version