Site icon

Brașovenii, invitați să contribuie la modernizarea Pieței Sfatului

Rămasă la nivelul aninului 1986, când a fost transformată în zonă pietonală, Piața Sfatului are nevoie de o reamenajare. O spun și arhitecții, dar și brașovenii, iar autoritățile locale au început să facă demersurile necesare pentru da o nouă față „kilometrului zero” al orașului. 

Lucrările de modernizare se vor face în baza proiectului desemnat printr-un concurs de soluții organizat de Primăria Brașov în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România ce urmează să fie lansat anul acesta. Tema de proiectare pentru acest concurs va fi una complexă, iar în ea se vor regăsi inclusiv propunerile sau dorințele oamenilor. 

În acest sens, Ordinul Arhitecților din România (OAR) și Primăria Brașov au lansat consultare publică, ce constă în aplicarea unui chestionar pe mai multe categorii de public interesat. Potrivit arh. Emil Burdea, consilier pentru elaborarea temei de proiectare, din partea Ordinului Arhitecților Brașov – Harghita – Covasna, primii consultați printr-un chestionar, atât cu întrebări închise, cât și cu întrebări deschise, sunt cetățenii care vor să își spună punctul de vedere cu privire la „remodelare“ a Pieței Sfatului. Chestionarul este disponibil atât pe site-ul Primăriei, brasovcity.ro, cât și pe cel al OAR.

În paralel va avea loc și o consultare a riveranilor (bisericile, comercianții, muzeele), prin interviuri, pentru a vedea care le sunt necesități speciale, iar ulterior va avea loc și o consultare a specialiștilor, respectiv o dezbatere profesională cu arhitecții din filiala Brașov – Harghita – Covasna a OAR.

„În perioada următoare se lucrează la un studiu istoric al zonei, care în final va fi o anexă a temei de proiectare. Ne-am propus ca rezultatele consultărilor să fie gata cam într-o lună de acum încolo și avându-le la îndemână să anunțăm și dezbaterea publică propriu-zisă“, a declarat arh. Emil Burdea.

În 7 – 8 luni vom putea afla cum va arăta Piața Sfatului

Consultarea publică este primul pas în conturarea temei de proiectare pentru reabilitarea Pieței Sfatului. Această temă de proiectare va avea aceeași legitimitate ca un caiet de sarcini, în desfășurarea ulterioară a concursului internațional de soluții, pentru Piața Sfatului. Acest concurs va fi mai mult decât o procedură clasică de achiziții publice, el urmând să fie „arbitrat“ de o comisie din care fac parte specialiști ai OAR și reprezentanți ai Primăriei Brașov, care vor stabili cel mai bun proiect, ținând cont nu doar de criteriul financiar, ci și de cele de arhitectură și urbanism. Întreaga procedură, de la conturarea temei de proiectare la realizarea concursului internațional de soluții s-ar putea întinde pe 7-8 luni.

În urma consultării publice specialiștii Ordinului Arhitecților vor vedea care sunt opiniile, nevoile și așteptările celor direct interesați de modul cum ar putea fi reamenajat Piața Sfatului.

„Pentru a ne asigura că facem o temă de proiectare cât mai bună pentru Piața Sfatului, vom demara de azi o serie procese de consultare extinsă pe mai multe straturi, astfel încât să colectăm informații cât mai multe despre părerile, opțiunile, nevoile celor interesați – fie că este vorba despre cetățeni, operatorii economici, instituții sau societatea civilă din zonă. Sperăm ca într-o lună să cristalizăm aceste idei și să le punem alături de alte câteva studii, și să organizăm o primă dezbatere publică pe această temă“, a declarat Alexandru Găvozdea, președintele Ordinului Arhitecților din România, care spune că această procedură, a unui concurs internațional, poate garanta alegerea celei mai bune soluții pentru Piața Sfatului din Brașov.

De ce concurs internațional de soluții? 

„La jumătatea lunii decembrie a anului trecut, Primăria municipiului Brașov a semnat un contract de consultanță cu Banca Mondială și am considerat de cuviință ca tema de proiectare pentru Piața Sfatului să nu fie întocmită de noi, pentru a nu fi considerat subiectiv, ci să fie rezultatul unui proces transparent de consultare al populației. Pentru a organiza acest concurs am încheiat un parteneriat  cu Ordinul Arhitecților din România. Gradul de intervenție va fi definit în urma unei teme de proiectare ce va rezulta din consultarea publicului, atât cetățeni, cât și membri ai Ordinului Arhitecților, specialiști sau alte structuri interesate”, a declarat Marilena Manolache, arhitect-șef al municipiului Brașov. 

Ordinul Arhitecților din România va asigura respectarea normativelor internaționale în domeniul urbanismului, inclusiv în ce privește regulile UNESCO privind patrimoniul istoric, și anvergura internațională a participării la concursul de idei.  

 

Exit mobile version