Circulaţia feroviară între localităţile Dârste şi Timişu de Sus din judeţul Braşov a fost reluată după o întrerupere de 45 de minute, cauzată de căderea unui copac pe calea ferată.
Din cauza acestei opriri, trei garnituri InterREGIO au staţionat temporar în gările Predeal şi Timişu de Sus. Mai multe trenuri vor înregistra întârzieri, precizează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.