Primăria Codlea organizează o dezbatere publică pentema interzicerii petardelor. Dezbaterea va avea loc pe data de 19 februarie, de la ora 18.00, la ea urmând să participe, printre alții, viceprimarul municipiului Codlea, Erwin Albu, chirurgul braşovean Dan Grigorescu, șef al Secţiei de chirurgie plastică a Spitalului Clinic Judeţean Braşov care a fost pus de mai multe ori în ultimii ani, în situaţia de a interveni pentru a repara răni provocate de petarde, reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale şi ai Poliţiei Locale Codlea.
La dezbaterea care va lua în discuție proiectul de hotărâre de CL pentru interzicerea comercializării și utilizării materialelor pirotehnice, de către persoane care nu au o specializare în acest sens sunt așteptați cât mai mulți cetățeni.
Prin acest proiect de hotărâre, administrația locală din Codlea încearcă să elimine situațiile în care se produc
accidente cauzate de folosirea materialelor pirotehnice. De asemenea, administrația locală speră că astfel vor elimina și reţelele locale de comercianţi ilegali.
“Cei care vând ilegal petardele le ascund în coşurile de gunoi sau în maşini şi acostează potenţialii clienţi. Când «găsesc» un client, merg cu acesta la «depozit» unde se efectuează tranzacţia. Pentru a-o descoperi pe comercianţi, au fost organizate mai multe flagrante, în urma cărora s-au deschis mai multe dosare penale”, se arată în documentația proiectului de hotărâre.
Conform legislaţiei naţionale, persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale și a animalelor. Folosirea materialelor pirotehnice între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia persoanelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, se face numai în baza aprobării autorităţile locale. Materialele pirotehnice nu pot fi folosite la o distanţă mai mică de 50 m de blocurile cu 4 etaje, la o distanţă mai mică de 100 de metri de blocurile care au peste etaje şi la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice, de instalaţiile de gaze sau de păduri.