Ramai la curent!

Investitii

FOTO. În Brașov vor circula 120 de autobuze și troleibuze moderne, „prietenoase” cu mediul

Publicat

in

Peste un an, începând cu luna iulie 2021, locuitorii municipiului Brașov vor călători cu cele 35 de noi troleibuze și autobuze hibrid ce se vor achiziționa printr-un proiect finanțat cu fonduri Regio. Contractul de finanțare pentru ”Achiziția de mijloace de transport modern”, semnat în cursul unei conferințe de presă susținută azi, 7 februarie 2020, la sediul Primăriei Municipiului Brașov, asigură un buget total de peste 19 milioane de euro, pentru achiziționare acestor vehicule. Alături de primarul Municipiului Brașov, George Scripcaru și directorul general al ADR Centru, Simion Crețu, la semnare au mai fost prezenți Adrian Veștea, Președintele Consiliului Județean Brașov și domnul Mihai Veștea, Secretar de stat în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.



„Astăzi semnăm unul dintre contractele de finanțare importante pentru dezvoltarea orașului nostru într-un mod durabil, care contribuie la mobilitatea urbană, printr-un sistem de transport ecologic. Astfel, Uniunea Europeană finanțează, cu aproape 16 milioane de euro, achiziția a 25 de troleibuze și a 10 autobuze hibrid. Acestea vor completa flota de mijloace de transport ecologice, care se află în diferite faze de livrare sau achiziție, astfel că vom ajunge la 51 de troleibuze, 72 de autobuze electrice și 10 hibride. Cu toții ne dorim un oraș cu un aer curat, dar pentru asta, trebuie să facem acele alegeri, inclusiv personale, care să ne asigure acest oraș. După cum am spus-o de nenumărate ori, din punctul meu de vedere, transportul în comun este cea mai bună soluție de mobilitate în Brașov și în zona metropolitană, iar utilizarea mijloacelor de transport ecologice reprezintă una dintre soluțiile pentru creșterea calității aerului în orașul nostru. Aceste troleibuze reprezintă doar o etapă în ceea ce înseamnă obiectivul nostru pe următorii 3 ani, de a avea un sistem de transport eficient, ecologic, dedicat călătorilor”, a declarat George Scripcaru, primarul municipiului Brașov, conform unui comunicat transmis de ADR Centru.

Municipiul Brașov este unul dintre cele 3 orașe românești indicate de Comisia Europeană pentru valorile ridicate de poluare a aerului provenită din traficul auto. Această situație este cauzată de nivelurile ridicate de trafic și viteza scăzută de deplasare, dezvoltarea unor zone noi urbane cu mari probleme de accesibilitate, ocuparea spațiilor pietonale de către autoturisme parcate, lipsa pistelor de biciclete, lipsa unor sisteme de management al parcărilor publice.



Scopul proiectului este de reducere a emisiilor de carbon și de creștere a calității vieții locuitorilor din municipiul Brașov, prin creșterea atractivității sistemului de transport public. Concret, se urmărește descurajarea utilizării autoturismului pentru deplasările urbane și scăderea nivelului de congestie și de poluare chimică și fonică generate de transportul privat. Pentru rezolvarea acestor probleme, achiziția de mijloace de transport public este prevăzută în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Polului de Creștere Brașov (PMUD) și Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană Brașov (SIDU), care au evidențiat că traficul rutier intens din municipiu afectează calitatea vieții. Astfel, înlocuirea vehiculelor de transport public cu vechime ridicată și un grad crescut de uzură fizică și morală, cu vehicule de transport noi, eficiente energetic și cu nivel redus de emisii poluante, este de natură să crească nu numai eficiența activității de transport public, ci și gradul de atractivitate a acestui mod de transport în rândul populației municipiului și a locuitorilor din zona metropolitană care lucrează pe raza municipiului.



”Municipiul Brașov este cel mai important oraș nu numai din județul nostru, dar și din întreaga Regiune. Această importanță aduce însă și provocări, probleme și situații mai deosebite, care trebuie rezolvate în folosul cetățenilor. Este însă foarte important că autoritățile publice locale se preocupă să rezolve problemele, să fructifice toate oportunitățile, pentru a răspunde provocărilor socio-economice. Una dintre acestea este cea a poluării, la care administrația răspunde în mod diferențiat. Deoarece poluarea afectează direct sănătatea oamenilor, noi, Consiliul Județean, investim în reabilitarea infrastructurii de sănătate din subordine, iar edilii investesc în unitățile medicale de nivel municipal, dar și în eficientizarea și fluidizarea mobilității urbane, în special a sistemelor de transport nepoluante. Acest proiect de achiziție a mijloacelor de transport se completează cu celelalte investiții în domeniu, demarate de municipalitate în urmă cu peste 10 ani. În final, sperăm ca toți cetățenii, localnici și turiști, să beneficieze de un parcurs ușor și nepoluant în orașul nostru, pe benzi stradale dedicate, cu mijloace de transport prietenoase cu mediul. Aceste aspecte, vor completa imaginea atractivă a Brașovului, fiind și corelate cu investițiile noastre în infrastructura rutieră județeană, precum și cu importantul proiect de construcție a Aeroportului Brașov”, a declarat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

Descrierea investiției:

Proiectul prevede achiziționarea a 25 de troleibuze full electrice și 10 autobuze hibrid, ce vor fi utilizate pe cele 5 trasee de troleibuze existente, iar autobuzele hibrid vor fi alocate pe 3 trasee care circulă în centrul orașului, înlocuind vehiculele existente cu norma de poluare Euro 2 sau 3. Mijloacele de transport public noi vor asigura funcționalitatea la capacitatea de 100% a liniilor existente de troleibuz, nemaifiind necesară înlocuirea lor cu autobuze, și respectarea orarului curselor, inclusiv la orele de vârf.

Vehiculele noi, cu propulsie electrică, caracterizate de emisii zero, vor contribui la „recuperarea” excesului de noxe, contribuind astfel la creșterea calității aerului, în condițiile în care se estimează și creșterea gradului de utilizare a acestui mijloc de transport în defavoarea transportului auto privat. La rândul lor, autobuzele hibrid vor deservi liniile de transport ce tranzitează centrul istoric, contribuind atât la creșterea confortului pasagerilor, cât și la reducerea emisiilor de carbon și a nivelului de zgomot într-un areal cu multe zone pietonale, instituții de educație și cultură, clădiri de patrimoniu.
Așadar, prin achiziționarea acestor vehicule noi și moderne, atractivitatea utilizării transportului public va crește semnificativ, fapt care va avea un impact direct asupra creșterii numărului de pasageri și schimbarea distribuției modale de transport. În plus, operatorul va putea aborda și extinderi ale liniilor de transport electric sau chiar trasee noi, datorită autonomiei noilor troleibuze. Acestea vor putea circula și pe tronsoane fără rețea aeriană de contact, aducând un avantaj operațional important în cazul lucrărilor principale de infrastructură din interiorul orașului care, în prezent, impun înlocuirea troleibuzelor cu autobuze. Cele 8 linii de transport public ce vor fi deservite de mijloacele de transport achiziționate prin proiect, traversează municipiul Brașov de la un capăt la altul într-o rețea ce unește 9 extremități-puncte de intrare în localitate. De asemenea, gara CFR Brașov și cele 3 autogări ce fac legătura atât cu localitățile limitrofe, cât și cu alte centre urbane regionale și naționale, sunt amplasate pe traseul acestor linii de transport.



”Achiziționarea acestor mijloace de transport moderne va contribui în mod decisiv la creșterea calității transportului public. Interesul Primăriei Municipiului Brașov pentru un mediu mai curat și creșterea calității vieții cetățenilor este evidențiat atât prin acest proiect, cât și prin cele finanțabile pe Axa prioritară 4 a Programului Regio, pentru amenajarea benzilor dedicate transportului public și trotuarelor aferente, a zonei din fața Gării din Brașov, construirea unui garaj pentru mijloacele de transport public, dar și achiziția unui sistem informatizat de transport. Sunt proiecte cu o valoare totală de peste 120 milioane de lei, ce vor fi investiți în infrastructura de transport public”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru, conform unui comunicat de presă.

Datele proiectului:

Proiectul cu titlul ”Achiziția de mijloace de transport modern” este finanțat prin Prioritatea de investiții 4.1 din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, ce vizează reducerea emisiilor de carbon. Proiectul are o valoare totală de 91.271.190,00 lei, din care finanțarea nerambursabilă alocată este de 75.206.942,67 lei, respectiv de 15.802.766 euro. Termenul estimat de finalizare a proiectului este data 30.06.2021.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Locuitorii din Podu Oltului scapă de ocolul de 30 de km. Oltul va fi traversat pe un pod provizoriu

Publicat

in

După o licitație anulată și tratative interminabile cu localnicii, Consiliul Județean Brașov a anunțat că găsit soluția pentru traversarea râului Olt, în satul Podu Oltului din comuna Hărman, după ce podul existent va fi demolat pentru ca, în locul lui, să fie construit unul nou.

Astfel, înainte ca vechiul pod să fie demolat, va fi construit unul provizoriu, în amonte de cel existent. Administrașia județeană a luat aceastră decizie după ce locuitorii din comuna Hărman nu au fost de acord ca în perioada lucrărilor la noul pod să facă un ocol de aproximativ 30 de kilometri, pe rute ocolitoare. De asemenea, ei nu au fost nici de acord ca în perioada șantierului să treacă râul pe o pasarelă pietonală și să ia mașinile dintr-o parcare amenajată pe malul dinspre satul Hărman. De asemenea, înainte de a lua decizia construirii podului provizoriu, adminstrația județeană a analizat posibilitatea amenajării unui pod de pontoane, însă ideea nu a mai fost pusă în practică.

Acum, odată rezolvată problema traversării Oltului în perioada lucrărilor la noul pod, Consiliul Județean Brașov a lansat și licitația pentru realizarea investiției. Aceasta este doua procedură, după licitația anterioară a fost anulată.

„La momentul declanșării procedurii de achiziție, în caietul de sarcini a fost prevăzută realizarea unei pasarele metalice pietonale. Soluția a fost iniţial acceptată de către Primăria Hărman, însă a fost contestată de către cetățenii din Podu Oltului și apoi chiar de către autoritatea locală care a reclamat faptul că aceasta nu asigura traficul auto pentru cetățeni, precum și pentru autobuzele RAT, autoutilitarele serviciilor de intervenție și cele de salubritate”, a explicat președintele Consiliului Județean.


Investiția este estimată la 18,5 milioane de lei

Reprezentantul Consiliului Județean Brașov a precizat că valoarea contractului de lucrări pentru realizarea noului pod este estimată la 18.533.209,79 lei fără TVA.

Conform contractului, în etapa organizării de șantier, constructorul va realiza un pod provizoriu metalic cu o lungime minimă de 40 metri și lățime totală de 5 metri, care să asigure o parte carosabilă de 3,50 metri și un trotuar pietonal de un metru. Lungimea totală estimată a variantei provizorii de circulaţie va fi de 216 metri.

După ce construcția provizorie va fi gata, constructorul îl va demola pe cel vechi, respectând condițiile impuse de Direcția Județană de Cultură Brașov, care a solicitat realizarea unei scanări digitale a obiectivului în vederea păstrării în arhivele instituţiei a unei copii a acestuia şi de asemenea a recomandat păstrarea unui fragment din suprastructura podului istoric într-un spaţiu protejat (muzeu sau expoziție).

În ultima etapă se va construi noul pod. Acesta va avea trei deschideri cu lungimea totală de 112,15 metri. Lățimea podului va fi de 13,50 metri. Partea carosabilă va avea cu două benzi de circulație cu lățimea totală de 8,60 metri, prevăzută cu două trotuare de 2,20 metri şi două grinzi parapet de 0,25 metri. Infrastructura va fi alcătuită din două culee și două pile din beton armat turnat monolit, fundate indirect prin intermediul piloților forați.

Termenul de finalizare a proiectului este de 20 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Citește mai departe

Investitii

Casa de cultură din Râșnov intră în reabilitare. Finanțarea este asigurată de la bugetul de stat

Publicat

in

După mulți ani în care a bătut pasul pe loc, proiectul de modernizare a Casei de Cultură de la Râșnov a primit o „gură de oxigen” de la Ministerul Dezvoltării. Mai exact, printr-un comunicat de presă, ministerul a anunțat că a alocat suma de 26.500.000 de lei, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, pentru restaurarea, consolidarea și refuncționalizarea imobilului.

Având la dispoziție resursa financiară, primăria Râșnov a anunțat că va trece la etapa următoare de implementare a proiectului, lansarea licitației de lucrări.

La Casa de Cultură din Râșnov urmează să se realizeze lucrări de consolidare a clădirii, de refacere a fațadelor de reparare a acoperișului. De asemenea, vor fi reabilitate spațiile interioare, pictura murală din sala de spectacole va fi restaurată, iar instalațiile vor fi refăcute. Proiectul mai prevede acoperirea unei porțiuni din curtea interioară, acest spațiu urmând a fi utilizat pentru evenimente culturale.

În prezent, imobilul este într-o stare tehnică precară și, pentru a preveni accidentarea trecăturilor de bucăți de tencuială sau de țigle, clădirea este „îmbrăcată” cu o prelată.

Citește mai departe

Investitii

Terenurile de tenis de lângă Sala Sporturilor intră în modernizare. CSM Corona Brașov ia în calcul să înființeze o secție de tenis pentru copii

Publicat

in

Amenajate în urmă cu mulți ani, terenurile de tenis de lângă Sala Sporturilor din Brașov vor fi demolate. Anunțul a fost făcut de primarul Brașovului, George Scripcaru, în ultima ședință de plen a Consiliului Local, care a precizat că în locul acestor terenuri se va amenaja o bază modernă de tenis.

„Urmează ca pentru lucrări să fie prevăzuți bani în bugetul local. Noua bază va fi amenajată astfel încât să poată fi omilogată pentru competiții de tenis destinate copiilor. Am discutat toate aceste aspecte cu președintele Federației Române de Tenis”, a declarat primarul.

De asemenea, edilul a propus ca la CSM Corona să fie înființată o secție de tenis pentru copii.

Citește mai departe

Trending