Dr. Vitalie Neaga, de la Spitalul Militar “Regina Maria” din Brașov s-a stins fulgerator, la începutul acestei săptămâni. Potrivit unor surse, medicul, specializat în Anestezie și Terapie Intensivă și în Boli Infecțioase, a fost găsit decedat în propria locuință, de către autoritățile alertate de un membru al familiei sale, care s-a îngrijorat atunci când doctorul nu a răspuns la telefon pentru pe perioadă mai lungă. Din primele date, pare că medicul de la Spitalul Militar s-ar fi stins în somn.
Comandantul Spitalului Militar Regina Maria din Brașov, dr. Alexandru Keresztes, a confirmat decesul, printr-o postare pe Facebook.
“Odihna vesnica și drum lin către lumea celor drepți ďi buni, grăbit fiind, așa cum ai trăit intreaga viață, alergând intens printre suferințele semenilor, iubindu-i de multe ori cu mult mai mult decât pe cei dragi inimiii tale, sacrificând zile și nopți fără număr, cu crezul de a-ți face meseria dincolo de absolut, empatic și cu crucea Domnului în minte și in suflet!
Bunul Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace și liniște, alături de echipa colegilor nostri plecați la cele vesnice, dragul nostru coleg, prieten și camarad, dr. Vitalie Neaga !
Medicina din specialitățile Anestezie și terapie intensiva și cea de Boli infecțioase a rămas, a câta oara, fără un profesionist desăvârșit….mult prea devreme, mult prea grăbit! Ca și noi, întreg colectivul Spitalului Militar de Urgenta “Regina Maria” Brasov! …”
Dr. Vitalie Neaga avea 48 de ani și era, pe lângă angajat la Spitalul Militar, și membru fondaror al clinicii Medivers.