Cele două sensuri de mers de pe drumul național DN73, la ieșirea din Brașov spre Cristian vor fi delimitate printr-un separator. Decizia a fost luată în cadrul Comisiei de Circulație de marți, comisie din care fac parte atât reprezentanții Municipalității, cât și cei ai Poliției Rutiere și ai Poliției Locale.
La propunerea primarului Brașovului, separatorul ar putea fi amenajat sub forma unui scuar, asemănător celor de pe Calea București.
„Primarul a prezentat soluția propusă pentru acest tronson de drum, soluție care a fost acceptată de reprezentanții poliției. Astfel, între cele două sensuri de circulație va fi amenajat un scuar, la fel ca cele de pe Calea București sau de pe Calea Feldioarei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Reamintim că și fostul prefect al județului Brașov, Marian Rasaliu, a venit, într-o conferință de presă susținută cu puțin timp înainte de a fi schimbat din funcție, cu o propunere similară, ca măsură de creștere a siguranței rutiere. Fostul prefect vorbea despre montarea unor panouri de beton tip new jersey la ieșirea din Brașov, pe DN73, atât pe teritoriul administrativ al municipiului, cât și pe zona administrată de CNAIR. Reprezentanții municipalității spun însă că nu primit niciun document oficial în acest sens, din partea Instituției Prefectului.