Autoritățile au anunțat în această dimineață primul cdeces pe fond de coronavirus, în România. Este vorba despre un pacient în vârstă de 67 de ani care revenise din Franța, pe data de 6 martie, și suferea și de cancer în stadiu terminal.
Pacientul care a murit,fusese confirmat cu COVID-19 pe data 18 martie 2020, la UPU din cadrul Spitalului Filiași. El a fost transferat în aceeași dată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Craiova. Pacientul avea la acea dată și afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer), a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.
Bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la la 367, potrivit informării făcute sâmbătă, la ora 13, de Grupul de Comunicare strategică. Ieri au fost anunțate 58 de cazuri noi de infecție confirmate, dar și 52 de cazuri considerate vindecate, după ce al doilea test a ieșit negativ.
Potrivit informării oficiale făcute de Grupul de comunicare strategică, ieri la ora 13.00, pe teritoriul României erau în carantină instituționalizată 4.207 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 55.198 de persoane erau în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.915 de teste, din care 40 în unități medicale private.