Numărul cazurilor confirmate de infecție cu COVID-19 crește pe zi ce trece. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 143 de cauzuri noi. Bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns astfel, pe 23 martie, la 576. Nu au fost oferite date despre provenienșța, pe județe, a cazurilor noi. Unul dintre cazurile noi este cel al unui deținut care în data de 11 martie, a fost transportat de la Poliția Capitalei la Penitenciarul-Spital București-Jilava pentru probleme medicale.
„În urma testării realizate astăzi, 23 martie, acesta a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus (COVID-19). Precizăm că deținutul a fost izolat încă de la momentul încarcerării, iar la testarea realizată în data de 11 martie a.c., pentru depistarea unei posibile infecții cu COVID-19, rezultatul a fost negativ“, a transmis Grupul de comunicare strategică.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 5 ani și 76 de ani. La ATI, în acest moment, sunt internați 15 pacienți, din care 7 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară. Până astăzi, 23 martie, 4 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Craiova Iași și Suceava, au decedat.
Pe de altă parte, 73 dintre ele au fost declarate vindecate și externate, 51 la Timișoara, 17 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.066 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 72.247 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.223 de teste, din care 277 în unități medicale private.