Un medic, trei asistente și trei infirmiere de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie au luat contact cu o pacientă care ulterior a fost confirmată ulterior cu infecție cu CoVID-19. Incidentul a avut loc săptămâna trecută și a fost raportat imediat la Direcția de Sănătate Publică Brașov (DSP) care a considerat însă că fiind vorba de personal medical instruit, care oricum are norme clare de relaționare cu pacienții, nu este cazul să testeze cele patre cadre medicale care au intrat în contact cu pacienta respectivă.
Trimisă de la Boli Infecțioase, cu mențiunea că nu e în definiția de COVID-19 și fără link epidemiologic
Potrivit dr. Dan Moraru, manager al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, pacienta, care era internată la Spitalul de Boli Infecțioase, a fost trimisă pentru investigații pulmonare, „cu mențiunea că nu e în definiția simtomatologiei de CoVID-19 și link epidemiologic“ și a fost instalată într-un salon izolat.
„Unul dintre medicii noștri, cu mare experiență, a constatat că pacienta nu este în regulă și a trimis-o la un CT (computer tomograf, n.n), iar după analiza rezultatului, a anunțat Spitalul de Boli Infecțioase pentru a spune că este suspect de infecția cu CoVID“, a explicat dr. Dan Moraru.
După două zile de la efectuarea testului pe această pacientă, rezultatul a venit pozitiv, lucru anunțat de cei de la Infecțioase, către cadrele medicale de la Pneumoftiziologie. În momentul în care situația a fost anunțată la Direcția de Sănătate Publică, instituția a decis totuși că nu este cazul ca aceste cadre medicale să fie testate pentru coronavirus, întrucât, prin natura normelor pe care trebuie să le respecte în fiecare zi în contactul direct cu pacienții cu tuberculoză, de exemplu, sunt obligate să poarte echipament complet de protecție.
„Personalul nostru lucrează în permanență cu pacienți cu risc mare infecție, deci cunosc procedurile“, a spus dr. Moraru, adăugând că în acest caz, ca și în altele, angajații au purtat măști, halat și mănuși, când au intrat în contact cu pacienta, pentru investigații, motiv pentru care DSP nu a considerat că este cazul de testare.
Angajaților li s-a permis să stea acasă, pe zolele de concediu de odihnă
Managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie spune că în acest caz, fără un aviz epidemiologic din partea DSP, cadrele medicale nu pot face testul și nici nu se pot retrage acasă, în autoizolare. „Le-am recomandat însă, dacă doresc, să își ia concediu de odihnă și să stea acasă în următoarea perioadă“, a declarat dr. Moraru. Respectivii angajați sunt totuși la muncă, având în vedere că din această săptămână, Spitalul de Pneumoftiziologie intră și el în linia întâi în lupta cu CoVID-19, alături de Spitalul de Boli Infecțioase, punându-și toată capacitatea de paturi la dispoziția acestor pacienți.