Cel de al treilea pacient purător de coronavirus care a decedat duminică este omul de afaceri Vasile Ouatu, acționarul majoritar al Complexului Comercial UNIC din centrul municipiului Piatra Neamț. Ouatu era cunoscut și ca președinte al Clubului de Volei Unic Piatra Neamț, și fost viceprimar al municipiului Piatra Neamț, în perioada 2004-2008.
În timp de Grupul de comunicare strategică a informat sec duminică seara că în cazul celui de al treilea deces este vorba despre un barbat de 70 de ani cu afecțiuni preexistente (diabet și hipertensiune arterială), menționând că ancheta epidemiologică nu a dezvăluit istoric de călătorie sau contact cu persoane confirmate cu infecția, jurnaliștii din Iași și Piatra Neamț aduc date foarte importante în analiza acestui caz și în rapotarea la întreaga situație de criză creată de pandemia de coronavirus.
Astfel, potrivit bzi.ro, inițial bărbatul a fost izolat la domiciliu mai multe zile înainte să se prezinte la două unități medicale din Piatra Neamț și apoi Iași, unde a fost diagnosticat cu pneumonie.
De asemenea, o informație foarte importantă este aceea că Ouatu a fost și la un concurs de dans, unde au fost depistate cu coronavirus și alte două persoane. În plus, pe data de 8 martie 2020, bărbatul a organizat la propriul restaurant din centrul municipiului Piatra Neamț, mese festive.
Rezultatul său pozitiv la infecția cu COVID-19 a venit abia pe 19 martie. Inițial el a refuzat testarea și internarea, în ciuda faptului ca până la intrarea în izolare la domiciliu, s-ar fi întâlnit cu un număr mare de oameni. In cursul zilei de miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, a deschis un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, potrivit Mediafax.
Pneumonia pe care a dezvoltat-o Vasile Ouatu l-a omorât rapid, pe fondul hipertensiunii arteriale și a diabentului de care suferea.
Despre extinderea pandemiei de COVID-19, autoritățile au comunicat și comunică în continuare sec și incomplet.
În cazul de față, printr-o informare de presă Grupul de comunicare strategică a anunțat doar, că “este vorba despre un bărbat de 70 de ani cu afecțiuni preexistente”.
Dată fiind însă trasabilitatea acestui caz, și cu siguranță (și a altora asemănătoare), o comunicare mult mai transparentă a autorităților ar fi adus un plus în gestionarea situației, determinând probabil ca un număr cât mai mare contacți, potențial infectați, să intre în autoizolare și astfel, să evite propagarea virusului.
În schimb, autoritățile preferă în continuare o comunicare “matematică”, cu cifre statistice, fără informații legate de județele unde apar noile cazuri sau de proveniența acestora- din carantină sau fiind contacți ai unor cazuri confirmate.
Vă amintim că, bilanțul cazurilor de coronavirus a ajuns la 433, la data 22 martie 2020, cu numere record de persoane noi înregistrate in ultimele zile-66 duminică, respectiv 58 sâmbătă. În prima parte a zilei de ieri au fost înregistrate alte două decese în București și Craiova.