Site icon

Brașovul închide toate parcurile, locurile de joacă, zonele de agreement, de picnic și de fitness

Primăria Brașov a decis ca începând cu data de 25 martie, să închidă zonele de agrement din parcuri. Astfel se va interzice derularea de activități de recreere în locurile amenajate din parcurile municipiului Brașov, respectiv din zonele amenajate pentru practicarea de jocuri colective – șah, table, rummy etc., dar și în celelalte zone ale parcului. Așadat, începând din 25 martie, va fi permisă doar traversarea parcurilor.

Măsura se aplică Parcului Schaeffler – Livada Poștei, Parcului Titulescu, Aleii de sub Tâmpa, Magnolia – Centrul civic, Parcului Trandafirilor, Parcului Ursul, Parcului Berzei (Someșul), Parcului Lac Noua, Parcului Tractorul și parcului Pasaj Fartec.

De asemenea, începând cu data de 25 martie se interzice utilizarea celor 204 locuri de joacă publice, a zonelor de fitness, a celor de workout, a parcurilor pentru skateboard și bicicletă și a terenurilor de sport din municipiul Brașov.

Nu va mai fi permisă nici utilizarea locurilor special amenajate pentru derularea activităților de picnic. Este vorba de zona La Iepure, zona Pietrele lui Solomon și cea de la Lacul Noua. Aceeași interdicție se aplică pentru orice activitate de picnic pe domeniul public al municipiului Brașov

Începînd din 24 martie se suspendă și programul cu publicul la Grădina Zoologică, dar și accesul în parcarea multietajată Regina Maria, cu excepția persoanelor care dețin un abonament pentru această parcare”.

Exit mobile version