Site icon

Lucrările la rețelele Companiei Apa restricționează circulația spre Spitalul municipal Săcele

Lucrările de reabilitare rețea de apă potabilă și canalizare menajeră demarate în anul 2019 de Compania Apa Brașov în cartierul Satulung, vor continua în această primăvară, la Săcele. 

Astfel, de azi, 2 martie, pe strada Oituz, în tronsonul cuprins între str. Vulcan – Spitalul Municipal, se vor realiza astfel de lucrări de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare, circulația urmând să fie afectată în această perioadă.

Primăria Săcele precizează că, în contextul în care această zonă afectată de lucrări este singura cale de acces spre spital, tronsonul nu se va închide, însă vor fi aplicate unele restricții de circulație, pe un singur sens, prioritate având ambulanțele și riveranii.

Foto: arhiva.

Exit mobile version