După ce la finalul lunii trecute, municipalitatea brașoveană a anunțat că RATBV va trebui să găsească un alt amplasament pentru stația RATBV „Meșotă”, zilele trecute problema a fost rezolvată. De altfel, de câteva zile au și început lucrările la noua stație, care va fi imediat după intersecția Bulevardului Mihail Kogălniceanu cu Bulevardul Victoriei. Până acum a fost decopertată zona și au fost tăiați mai mulți arbori, iar potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, în perioada următoare se vor muta și stâlpii RATBV. Acesta a spus că stația va avea alveolă.
„Firma care se ocupă de amenajarea terenului va termina lucrările în aproximativ 2 săptămâni. Porțiunea afectată de lucrări are o lungime de aproximativ 100 m. Tot în perioada următoare se vor realiza și lucrările la rețelele de electricitate și de comunicații necesare funcționării stației ”, a explicat Toarcea, care a precizat că la noua stație va fi mutat panoul electronic de afișaj de la actuala stație Meșotă.
Pe de altă parte, directorul RATBV, George Cornea, a anunțat că în jurul datei de 23 martie noua stație va fi operațională.
Mutarea stației de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” face parte din planul anti-accidente stabilit de Comisia de Circulație a municipiului Brașov.