180 de persoane sunt în carantină și 537 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu, a anunțat azi Direcția de Sănătate Publică Brașov.
În ultimele 24 de ore s-au efectuat 426 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu. Astfel, de la ultima raportare, pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, precum și pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 1/1999, privind regimul stării de urgență și stării de asediu, polițiștii și jandarmii au aplicat 276 de sancțiuni, în valoare de peste 474.000 lei.
Polițiștii brașoveni au verificat, în ultimele 24 de ore, și 21 de societăți comerciale și o persoană fizică autorizată, sub aspectul respectării prevederilor ordonanțelor militare emise după declararea stării de urgență, fără a fi constatate abateri. Pe lângă misiunile specifice executate de către polițiști, pe raza județului Brașov, în data de 18 aprilie 2020, au fost organizate și desfășurate 13 acțiuni punctuale, în care s-au constituit filtre rutiere, cu scopul verificării respectării măsurilor dispuse prin ordonanțele militare în vigoare, îndeosebi cele privind restricțiile de circulație auto. În acțiuni au fost angrenate peste 170 de forțe de ordine și siguranță publică, fiind verificate peste 1.900 de persoane și peste 1.300 de autovehicule, fiind aplicate 66 de sancțiuni contravenționale.