Site icon

27 de angajaţi din sistemul sanitar din Braşov sunt oficial infectaţi cu CoVID-19. la nivel naţional aproape 1.000 de cadre medciale sunt confirmate

27 de angajaţi din sistemul sanitar din Braşov au fost confirmaţi cu infecţie cu noup coronavirus, până acum. Aceasta este numărul oficial, cuprins în statisticile Institutului Naţional de Sănătate Publică. 

Din datele prezentate până acum de DSP Braşov, cei 27 sunt de la următoarele unităţi:

Numărul cazurilor de personal medical infectat cu noul coronavirus în România a ajuns la la 981, conform raportărilor primite de către Institutul National de Sănătate Publică. Aproape jumătate din aceste cazuri, 462, au fost raportate de Suceava, județul cel mai afectat de pandemia de coronavirus.

Bilanțul anterior, prezentat în 12 aprilie, arăta că 812 cadre medicale din țară erau confirmate cu infecția cu coronavirus. După județul Suceava, cele mai multe cadre medicale testate pozitiv sunt în București (131) și în județele Vrancea (67), Arad (53), Hunedoara (37) și Galați (34). 

În România au fost confirmate până acum 7.707 cazuri de infecție cu coronavirus, astfel că, potrivit ultimelor date oficiale, 12,7% din numărul total de persoane testate pozitiv sunt cadre medicale.

 

Exit mobile version