Site icon

5.424 de persoane au încălcat restricţiile de circulaţie în ultimele 24 de ore şi au primit amenzi totale de peste 11 milioane de lei

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.424 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.071.873 de lei.

Per total, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.199 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 153 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.251 de persoane. Alte 27.410 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

 

Exit mobile version