Site icon

Cum au murit din cauza coronavirusului primii 115 români: Peste jumătate dintre ei au fost diagnosticați cu COVID-19 abia în ziua decesului sau la câteva zile după deces

42 dintre cei 115 români uciși de coronavirus au fost confirmați cu COVID-19 după data decesului, uneori chiar și câteva zile mai târziu, iar alți 19 au fost confirmați cu infecția cu temutul virus în aceeași zi în care au murit. Județul “campion” la aceste cazuri este Suceava, urmat de Hunedoara și Ialomița. HotNews.ro a pus cap la cap datele oficiale furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, din care rezultă, practic, că mai puțin de jumătate dintre victimele virusului din țara noastră au fost diagnosticate la timp cu infecția cu COVID-19.

42 de români uciși de coronavirus au fost confirmați cu infecția a doua zi sau la câteva zile după deces, 19 au fost confirmați în ziua decesului, iar în cazul a 8 decese, autoritățile nu au furnizat informații oficiale privind data confirmării infecției COVID-19.

Practic, doar 46 dintre cele 115 victime din România au fost confirmate cu virusul înainte de ziua decesului, dacă scădem cifrele de mai sus din totalul de 115 decese cauzate de virus în țara noastră.

În cazul românilor confirmați cu coronavirus după ziua decesului (42 în total), județul fruntaș este Suceava (20 de cazuri), urmat de Hunedoara (8 cazuri), Ialomița (4 cazuri) și Arad (3 cazuri).

În cazul românilor confirmați cu coronavirus în ziua decesului, topul este condus de județul Suceava (6 cazuri), Arad (5 cazuri), Bistrița Năsăud (3 cazuri) și Spitalul Universitar din București (3 cazuri).

Mai multe detalii, AICI. 

Exit mobile version