Din 15 mai e posibil să relaxăm anumite măsuri, dar nu înseamnă că revenim la viața noastră normală dinainte, a declarat în această seară preşedintele Klaus Iohannis. Declarațiile vin în contextul în care autoritățile de la București au anunțat relaxarea restricțiilor impuse din cauza epidemiei de coronavirus, începând cu 15 mai.
“După o lună și jumătate putem să tragem destul de multe concluzii și concluzii statistice. În această epidemie autoritățile, împreună cu medicii și cetățenii, au rezultate notabile. Societatea a dovedit că are maturitate. Se discută foarte mult despre măsurile de releaxare, se va ajunge și acolo. Dar o relaxare prematură ar fi fundamental greșită”, a declarat preşedintele.
Pricolul nu a trecut și este nevoie de maximă atenție, a maispus preşedintele, care a subliniat că “din 15 mai e posibil să relaxăm anumite măsuri, dar nu înseamnă că revenim la viața noastră normală dinainte”.
“În realitate experții ne spun că nici nu știm când vom reveni la o viață normală. Rămân restricții în vigoare, nu ne putem întâlni mai mult de trei, nu putem merge la restaurant sau la mall, nu vom putea pleca din localitate dacă nu vom avea un motiv. (…) În timpul stării de urgență măsurile au fost coercitive. Ușor usor autoritățile trebuie să se retragă și oamenii trebuie să preia responsabilitatea.Lucrurile vor evolua gradual”, a mai declarat Klaus Iohannis.