Cotidian

Mai mult de o treime dintre pacienții COVID internați la Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov au decedat

Publicat

in

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a prezentat bilanțul internărilor la Secția ATI – COVID, unde sunt tratate cazurile grave. Astfel, la ATI au fost tratați până acum 35 de pacienți, dintre care 13 (37,14%) au decedat. Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Marius Leonte, dintre persoanele decedate, 8 au fost bărbați, iar 5 femei. Cea mai tânără persoană care și-a pierdut viața a avut 36 de ani (femeia a decedat în ambulanță, în timp ce era transferată la Spitalul Județean Ploiești). Cea mai în vârstă persoană care a decedat a avut 97 de ani (un bărbat rezident într-un cămin de bătrâni).

„Vârsta medie a persoanelor decedate este 73,6 ani. Toți pacienții aveau comorbidități”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. 

Până în prezent, 23 de pacienți din județul Brașov, infectați cu noul coronavirua, au decedat.

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Anulează răspunsul

Trending

Exit mobile version