Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că săptămâna viitoare ar putea fi emisă o nouă Ordonanţă militară, ale cărei prevederi vor reglementa, prin altele, traficul transfrontalier cu Bulgaria, astfel încât să fie permisă circulaţia persoanelor angrenate în muncile agricole.
“Săptămâna viitoare vom da, probabil, încă o Ordonanţă, în sensul în care ar trebui să mai reglăm zona de sud, graniţa cu Bulgaria, unde există, la fel ca în zona de vest la graniţa cu Ungaria, un tranzit transfrontalier pentru muncile agricole. Aşa cum am permis pentru Ungaria, trebuie să permitem şi pentru Bulgaria”, a afirmat Vela, sâmbătă, la Digi24.
Potrivit ministrului, ar mai trebui introduse excepţii şi în cazul navigaţiei de mărfuri.
“Ar mai trebui să introducem excepţii pentru vase şi tot ceea ce ţine de navigaţia de mărfuri. Mai sunt şi alte propuneri. (…) Mai sunt şi, probabil, în funcţie de decretul pe care săptămâna viitoare îl va emite domnul preşedinte Klaus Iohannis, mai sunt şi alte zone sau domenii de care trebuie să ne ocupăm şi să le punem într-o formă juridică legislativă, astfel încât ele să devină un act normativ publicat în Monitorul Oficial, care să aibă norme imperative”, a adăugat Vela.
Ministrul de Interne a precizat că următoarea Ordonanţă militară va avea numărul 1 sau 9, în funcţie de prelungirea stării de urgenţă, printr-un nou decret.