Aproximativ 1.000 de teste Real Time PCR au fost făcute la Maternitatea Brașov, probele fiind preluate atât de la paciente, cât și de la personalul medical. Rezultatele nu au fost comunicate de managerul unității sanitare, dr. Mircea Preda, însă acesta a dat asigurări că s-au luat toate măsurile pentru a preveni infecțiile.
„Până în prezent s-au efectuat aproximativ 1.000 de testări, începând cu data de 07.04.2020. Personalul este testat atât la intrarea în ture, cât și la ieșire, lucrând o săptămână cu 2 săptămâni pauză sau lucrând o săptămână urmată de o săptămână pauză”, declarat managerul.
Cum se „cern” pacienții
Dr. Preda a explicat că triajul epidemiologic se face cu rigurozitate și, ca măsură de prevenție, există un circuit separat pentru pacientele suspecte sau, după caz, cele confirmate COVID-19, astfel încât să nu se intersecteze cu celelalte paciente. Există, de asemenea, o așa-numită zonă galbenă, în care staționează pacientele în așteptarea rezultatului testării și o zonă verde destinată pacientelor cu rezultat negativ la testare.
Personalul spitalului este dotat cu echipament de protecție corespunzator și toate pacientele au la dispoziție măști și mănuși, ca elemente suplimentare de protecție.
După naștere, mamele stau în continuare alături de copii, cu excepția celor confirmate sau suspecte COVID-19.