Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, în jurul orelor 6.30, într-un imobil cu două etaje, de pe str. Emil Racoviță din Brașov. Focul a pornit de la un apartament din clădire, din primele date, de la un scurtcircuit. După o primă evaluare, pompierii spun că în apartament, au ars elemente de mobilier, materiale textile și aparatură electrică.
În urma incindentului, un bărbat în vârstă de 30 de ani s-a intoxicat cu fum și a primi asistență medicală la fața locului, din partea personalul SMURD,el refuzând să fie transportat la spital.
„La fața locului s-au deplasat două echipaje cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD. S-a intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului. Incendiul a fost stins înainte să se extindă la alte apartamente”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!

Fii primul care comentează