Elevii Şcolii Gimnaziale nr. 2 din Braşov se vor întoarce în toamnă la unitatea lor de învăţământ, într-o clădire cu un aspect complet nou. Începute anul trecut, lucrările de la Scoala nr. 2 sunt pe ultima sută de metri. Intervențiile au însemnat o reparaţie capitală pentru corpurile A şi B, cu extindere, şi o refacere totală a corpului de legătură.
Viceprimarul Costel Mihai mai spune că, în ciuda faptului că la corpul de legătură a fost nevoie de o reluare a proiectului, şcoala va fi gata în această vară, la termenul stabilit, cu cele două corpuri.
„La Școala Gimnazială nr. 2, lucrările la corpul B sunt finalizate, acum fiind în curs, doar ultimele finisajele interioare. În acest moment se lucrează la acoperişul Corpului A, pentru ca ulterior să trecem la corpul de legătură. Cu acesta din urmă au fost unele probleme, pentru că nu a putut fi reconstruit cu soluţia tehnică oferită iniţial de proiectant. De aceea am făcut un nou proiect, având în vedere că a fost nevoie de reconstruirea totală a acestei părţi de imobil. În ciuda acestor greutăţi, în mod cert, investiția va fi finalizată în această vară, astfel încât noul an școlar să înceapă cu ambele corpuri funcţionale, iar cursurile să se desfășoare în condiții optime”, a declarat viceprimarul Costel Mihai, răspunzând la o interpelare despre stadiul şantierului, făcută de consilierul local Toro Tamas, în cadrul ultimei şedinţe a CL Braşov.
Pentru Şcoala gimnazială nr. 2, intervenţiile presupun o extindere prin supraetajare şi o remodelare a corpurilor principale, existente în prezent. Mai exact, corpul A va avea o mansardă care va fi reamenajată pentru a permite amenajarea unor noi săli de clasă, iar corpul B va fi mansardat, peste etalul al doilea. Astfel, în final, unitatea de învăţământ, care este foarte căutată în zonă, va avea 16 de săli de clasă noi în cele două corpuri extinse, plus 4 grupuri sanitare și alte spații anexe.
Investiţia pentru extinderea clădirii în care funcţionează unitatea de învăţământ se ridică la 7,4 milioane lei cu TVA inclus. Şcoala gimnazială nr. 2 a fost înfiinţată în anul şcolar 2008 – 2009, prin comasarea şcolilor gimnaziale nr. 10 şi nr. 22.