Site icon

Pompierii brașoveni s-au luptat peste trei ore cu un incendiu violent în Colonia 1 Mai. Au intervenit 7 autospeciale

Pompierii  au avut o noapte albă, după ce au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu în Colonia 1 Mai.  
„Azi noapte (noaptea 1 – 2 mai, n.n.), la ora 01.16 am fost anunțați de izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească din satul Colonia 1 Mai. Au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului șapte autospeciale cu apă și  spumă, dintre care 3  de la ISU Brasov ( Secția de pompieri Zărnești cu 2 autospeciale și Detașamentul 1 de pompieri Brașov cu o autospecială) si 4 autospeciale aparținând  Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ( SVSU Vulcan- 2 autospeciale, SVSU Cristian – 1 autospeciala, SVSU Codlea- 1 autospecială)”, au anunțat reprezentanții ISU Brașov. 
Incendiul s-a manifestat cu flăcări violente și exista pericolul extinderii la casele din apropiere, iar  lupta pompierilor cu flăcările  a durat trei ore și jumătate. 
 
Conform sursei amintite, au ars anexele unei locuințe – pe o suprafață de  200 mp –  și acoperișul casei pe o suprafață de 40 mp.  Din cauza căldurii dezvoltate de incendiu, la o altă casă din apropiere s-au spart mai multe geamuri. Totodată, acoperișul unei alte anexe gospodărești a  ars pe o suprafață  de 60%. Flăcările au mai distrus și o motocicletă, utilaje agricole, o remorcă și două motoare electrice. Din fericire, în urma incendiului nu s-au înregistrat victime. 
 
Deocamdată, pompierii nu au anunțat cauza incendiului. 
 
 
 
 
Exit mobile version