Site icon

Poșta Română a redeschis ghișeul de la Hărman, după trei ani

Poşta Română a redeschis, astăzi, Ghişeul Poştal Hărman, judeţul Braşov, care fusese închis în urmă cu trei ani.

Astfel, Compania Naţională Poşta Română vine în întâmpinarea celor peste 6700 de locuitori ai localităţii Hărman care erau nevoiţi să se deplaseze în oraşul Braşov pentru a-şi ridica corespondenţa. Ghişeul va funcţiona de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 15.00, pe strada Pieţii nr. 1, Hărman şi va fi disponibil atât pentru prestaţii clasice poştale, cât şi pentru căsuţe poştale, contracte de prestări servicii poştale, dar şi pentru serviciile de curierat rapid Prioripost.

“Ne-am dorit să fim mai aproape de locuitorii acestei comunităţi şi să le uşurăm drumul până la Poşta Română. După trei ani de la închiderea ghişeului din Hărman, l-am redeschis, astăzi, pentru a intra în normalitate, a oferi confort clienţilor noştri şi a-i scuti de drumurile lungi pe care erau nevoiti să le facă până la Braşov, dar şi de timpul pierdut”, a declarat Bogdan Năstase, director al Sucursalei Regionale Braşov.

Exit mobile version