Premierul Ludovic Orban a declarat că nu se pune problema unei remanieri a Guvernului pe care îl conduce în viitorul apropiat şi avertizează că va lua măsuri împotriva site-urilor de ştiri care au “dezinformat deliberat în acest sens”.
“Nu există nicio discuţie în ceea ce priveşte remanierea guvernamentală. Toţi miniştrii pe care îi conduc sunt implicaţi la maximum în eforturile pe care le facem pentru a lupta împotriva epidemiei şi pentru a repune îm mişcare economia”, a declarat premierul la RomâniaTV.
Întrebat dacă nu are nimic să le reproşeze miniştrilor din subordinea sa, el a mai spus că nu există om fără greşeală. “Sigur că mai greşim, important este să recunoaştem şi să corectăm aceste greşeli. Aţi avut exemplul neînţelegerii dintre MAI şi acordul cu BOR, care a fost corectat îm mai puţin de 24 de ore şi până la urmă s-a adoptat o formă de colaborare sigură”, a mai declarat Orban.
Reamintim că agenţia de presă MEDIAFAX a lansat vineri o infomaţie “pe surse” potrivit căreia PNL ar pregăti remanierea a trei dintre miniştrii GUvernului Orban, respectiv Marcel Vela de la Interne, Monica Anisie, de la Educaţie şi Ion Ştefan de la Lucrări Publice şi Dezvoltare. (Detalii AICI).