Organized Crime Harm Reduction, o comunitate de activiști, care investighează riscurilor asociate crimei organizate, a depus miercuri la Parchetul General o plângere în care se cere verificarea modului în care autorităţile declară decesele de coronavirus.
„Vrem ca aceste informaţii care au abundat în ultimele săptămâni în spaţiul virtual să fie verificate dacă sunt adevărate.”, au spus reprezentanţii asociaţiei, la România TV. S-a vorbit chiar de sume de bani acordate rudelor victimelor pentru a accepta ca decedaţii să fie trecuţi la COVID-19, sume vehiculate fiind în jurul a 2.000 de lei.
De asemenea, alte suspiciuni sunt legate de raportarea mult prea târzie a unor decese, unele chiar și după mai bine de o lună. De altfel, la Arad, de exemplu, Direcţia de Sănătate Publică a deschis propria anchetă cu privire la raportarea întârziată a unor decese cauzate de COVID-19, fiind vizaţi medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.
Între raportările întârziate se numără cazul unei femei de 83 de ani, care era confirmată cu COVID-19 din 30 martie, a murit pe 1 aprilie, dar decesul a fost făcut public doar pe 5 mai. De asemenea, un bărbat de 69 de ani a decedat pe 1 aprilie, dar abia pe 6 mai a fost anunţat public, notează rtv.net.
Reamintim că, la începutul acestei săptămâni, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a dat de înțeles că bilanțul oficial din România al deceselor Covid-19 nu reflectă cu acuratețe realitatea (Detalii AICI), și asta pentru că pe lista deceselor cauyate de SARS-CoV-2, au fost înscrise și persoane cu boli cronice, aflate deja într-o stare gravă, astfel că nu se poate spune c uexactivate că noul coronavirul le-a cauzat moartea.
Fii primul care comentează