Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Braşov are un aparat de imagistică prin rezonanţă magnetică de ultimă generaţie, după ce mulți ani a apelat la laboratoarele private pentru astfel de investigații.
Noul echipament este utilizat pentru investigaţiile imagistice necesare pacienţilor spitalului. De asemenea, este depusă documentaţia la Direcţia de Sănătate Publică Braşov pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, după care de investigaţiile imagistice RMN vor putea beneficia atât pacienţii internaţi în alte unităţi medicale, pe bază de contract încheiat între spitale, cât şi orice persoană care are nevoie de o asemenea procedură, pe bază de trimitere de la medicul specialist sau contra-cost. Astfel, aparatul RMN va deveni o importantă sursă de venituri proprii pentru acest spital.
Aparatul imagistic este cel mai performant echipament de acest fel existent în judeţul Braşov, atât la unităţile spitaliceşti de stat, cât şi la cele private, având mai mult avantaje care îl evidenţiază: are circumferinţa cea mai mare din Braşov, diametrul interior al tubului măsoară 70 cm, faţă de 60 cm, cât au celelalte; permite o greutate maximă a pacientului de 220 kg, faţă de 140 kg, cât au toate celelalte aparate existente în Braşov; masa pe care stă pacientul este mai mare şi mai confortabilă; are un sistem de control mult mai inteligent şi intuitiv, recunoaşte singur zona pe care medicul vrea să o scaneze; are avantajul esenţial că pe lângă antena inclusă în masă, aparatul are capacitatea de a citi inclusiv cu circumferinţa tubului, ceea îmbunătăţeşte foarte mult imaginile la coloanele vertebrale ale pacienţilor obezi; dispune de controlul variabil al ventilaţiei şi luminozităţii în zona pacientului.
Dr. Nicuşor Bîgiu, managerul instituţiei medicale, a precizat că acest aparat este vital pentru desfăşurarea investigaţiilor neurologice.
„Avem personal de specialitate suficient, astfel încât să putem lucra în două schimburi şi să realizăm 5-6 investigaţii pe zi sau chiar mai multe, în funcţie de necesităţi. Efectuăm investigaţii RMN de craniu, regiune cervicală, torace osos, abdomen şi pelvis, coloană totală şi orice regiune din extremităţi. După 20 iulie vom putea efectua şi imagistică prin rezonanţă magnetică de corp întreg, precum şi orice angio RMN de cap sau corp”, a explicat managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov.
Noul RMN a costat peste 5,6 milioane de lei
Echipamentul a fost achiziţionat cu ajutorul unei finanţări alocate de Ministerul Sănătăţii şi cu contribuţia financiară substanţială a Consiliului Judeţean Braşov. Aparatul a costat 5.653.000 lei, din care 2.511.000 lei au venit de la Ministerul Sănătăţii şi 3.142.000 lei, din bugetul judeţean. Fondurile au fost alocate anul trecut, iar procedurile de achiziţie, prin licitaţie internaţională, au fost desfăşurate de spital. În decembrie 2019, aparatul a fost livrat, iar până în prezent s-au efectuat lucrările de amenajare a spaţiului special delimitat, s-a realizat recepţia tehnică a echipamentului şi a avut loc instruirea personalului care îl deserveşte.
Amenajarea spaţiului destinat aparatului RMN s-a realizat pe parcursul lunii ianuarie 2020 şi a costat 310.000 lei, fonduri alocate din bugetul CJ Braşov. Spaţiul a fost recompartimentat, s-au refăcut instalaţiile de utilităţi, iar reţeaua electrică a fost redimensionată pentru a face faţă consumului.
„În actualul mandat, administraţia judeţeană a alocat şi alocă în continuare fondurile necesare dotării cu echipamente medicale a tuturor spitalelor din subordine, aşa cum este cazul şi la Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov. Mă bucură faptul că prin intermediul acestui aparat, toate persoanele care ajung într-o situaţie critică, cu accidente vasculare cerebrale, pot beneficia de condiţii de investigare performante şi în regim de urgenţă, ceea ce înseamnă un diagnostic rapid şi corect, şi implicit şanse mult mai mari de recuperare. După ce este identificată problema de sănătate şi medicul pune diagnosticul în urma investigaţiei RMN, pacienţii pot avea acces la tratamentul AVC-ului cu ajutorul trombolizei intravenoase, procedură care se poate realiza în două unităţi medicale braşovene – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie”, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
700 – 800 de lei o investigație la clinicile private
Până în momentul de faţă, nedispunând de un aparat cu rezonanţă magnetică, conducerea Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov a trebuit să încheie contracte cu operatori privaţi din domeniul imagisticii medicale, pentru realizarea unui număr de 50 de investigaţii pe lună, la un cost per investigaţie de 700 – 800 de lei, ceea ce a însemnat fonduri consistente cheltuite lunar din bugetul alocat spitalui de către CASJ.