Site icon

SURSE. Schimbări în Guvernul Orban. Marcel Vela și alți doi miniștri sunt vizați de remaniere

Surse liberale au precizat pentru Mediafax că trei dintre miniștri Guvernului Orban sunt vizați de remaniere, în următoarea perioadă, unul dintre ei fiind minstrul de Interne, Marcel Vela, care a avut un conflict cu premierul și cu președintele Klaus Iohannis, chiar înainte de Paște. 

Reamintim că înainte de sărbătorile pascale Marcel Vela a semnat, în numele Ministerului Afacerilor Interne, un acord cu Biserica Ortodoxă Română, prin care angajații MAI urmau să împartă lumină în noaptea de Paște, în plină pandemie. Acest acord nu a mai fost pus în practică, după intervenția președintelui Iohannis. 

Un alt ministru vizat de remaniere este Monica Anisie, de la Educaţie şi Cercetare. Monicăi Anisie i s-ar reproşa bâlbele în gestuionarea învăţământului la distanţă, în timpul pandemiei, ea promovând un tip de educaţie care nu a ajuns la mulţi dintre elevii din mediile defavorizate, ce nu au acces la tablete, calculatoare sau internet. 

A treilea ministrul pe care liberalii ar vrea să îl schimbe este Ion Ştefan de la Ministerul Lucrărilor Publice şi Dezvoltării. Acesta a intrat în atenţia presei cu o declaraţie hilară, conform căreia s-a trezit cu o casă de peste 1000 de mp, pentru că un constructor a greşit o grindă, şi în loc de mansardă a ieşit un etaj întreg. 

Exit mobile version