Primăria Brașov a predat marți Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” autospeciala pentru transportul pacienţilor înalt contagioși. Vehiculul a fost cumpărat de la firma clujeană Deltamed contra sumei de 798.000 lei, fără TVA, finanțarea asigurată de la bugetul local al municipiului Brașov.
Furnizorul a livrat autospeciala înainte de cele 25 de zile stabilite în momentul încheierii tranzacției, iar reprezentanții UPU -SMURD care au discutat configurația spun că tocmai au primit cea mai modernă mașină de intervenții speciale din România. Practic, autospeciala este una multirol, cu fitru HEPA și presiune negativă şi va putea transporta până la şase pacienţi simultan, dintre care patru pe tărgi şi doi pe scaune.
„Aceasta este o autospecială multirol, care are la bază autospeciala de transport personal și victime multiple (ATPVM), la care s-a adăugat o componentă foarte importantă, cea de transport victime înalt contagioase. Configurația ambulanței a fost modificată, ca să poată suporta presiune negativă în interior, cu filtre HEPA; față de un ATPVM normal are două izolete, ca să putem asigura transportul pacienților simptomatici (cu coronavirus, de exemplu, n.n.), de la locuință până la ambulanță. Nu va fi folosită doar în această perioadă, pentru transportul pacienților cu COVID, ci va fi folosită și la accidente rutiere care implică victime multiple, având capacitatea să transporte două victime cod roșu, patru victime cod galben și opt victime cod verde. Vreau să subliniez că acest tip de ambulanță este unică la nivel de țară și sperăm ca și alte inspectorate și primării să preia acest model de colaborare și să se doteze cu aceste autospeciale“ , a precizat inspectorul șef al ISU Brașov, lt. col. Lucian Dumitru Marciu.
Ambulanţa va putea fi utilizată atât pentru transportul pacienţilor suspecţi sau infectați cu noul coronavirus, cât şi în alte situaţii de urgenţă, cum este cazul accidentelor, unde este nevoie transportul mai multor victime. Vehiculul a fost livrat cu toate dotările necesare, printre care 4 brancadre, două izolete, trei butelii de oxigen, patru ventilatoare sau un defibrilator semiautomat, după cum a precizat plutonierul adjutant Livia Bălan, asistent coordonator al UPU-SMURD.
Achiziționarea autospecialei a fost solicitată de ISU Brașov, care, în momentul în care au apărut primii pacienți cu coronavirus au fost nevoiți să solicite sprijinul colegilor de la Covasna, care au în dotare un vehicul pentru transportul pacienţilor înalt contagioşi.
Aceasta este a doua achiziție pe care Municipalitatea o face pentru a crește capacitatea de intervenție a ISU Brașov, după ce, la sfârșitul anului 2019, a achiziționat și a pus la dispoziția acestei instituții două autospeciale destinate intervenţiei la stingerea incendiilor în mediul urban, în zone greu accesibile, căi de acces înguste, în pădure sau obiective din zona de munte.
„Aceasta este ambulanța achiziționată de către municipalitate, la solicitarea ISU și SMURD, care aveau această deficiență logistică și de echipamente. Cred că răspundem unei necesități în această perioadă dificilă pe care o parcurgem, dar și într-o perspectivă, pentru alte situații. Noi am venit în întâmpinarea ISU Brașov și a SMURD, le-am pus la dispoziție tot ceea ce ne-au solicitat, atât din punct de vedere bugetar cât și al echipamentelor, de aici încolo este responsabilitatea lor. Bine ar fi să fie cât mai puține situațiile care să necesite acest echipament, dar trebuie să ne pregătim pentru ceea ce este mai rău. Am configurat această autospecială în funcție de ceea ce au considerat cei de la ISU că le-ar fi de ajutor, astfel încât să aibă la dispoziție cele mai bune dotări. Noi suntem proprietarii acestui echipament, dar îl dăm în folosință celor două entități, ISU și SMURD, care îl vor utiliza cu precădere în municipiul Brașov, dar și în zona metropolitană sau acolo unde este necesar, pentru că necazul nu te ocolește. Cred că vom salva multe vieți în situații pe care din nefericire le vom întâlni“, a declarat primarul George Scripcaru.