Premierul Ludovic Orban a anunțat joi seară că Guvernul va decide prelungirea stării de alertă săptămâna viitoare. Șeful Guvernului a anunțat însă că mai multe restricții vor fi ridicate începând cu 15 mai. Astfel de la această dată se vor putea redeschide mall-urile, grădinițele și afterschool-urilor, nu va mai fi nevoie de izolare la domiciliu pentru românii care vin din anumite țări.
De la 15 iunie vor fi exceptate de la măsura izolării la domiciliu persoanele care vin din țări unde rata de infectare cu coronavirus este mai mică, respectiv are un coeficient de sub 5, în baza evaluării INSP. Premierul a precizat că e vorba de state precum Austria, Bulgaria și Grecia. De asemenea, se pot relua cursele aeriene către și dinspre aceste țări.
De la aceeași dată mall-urile se redeschid cu excepția restaurantelor și locurilor de joacă. De la 15 iunie, se va permite și redeschiderea grădinițelor, afterschool-urilor, în condiții stricte, reglementare prin ordin al ministerelor Sănătății și Educației.
Sunt permise totodată, evenimentele private cu 20 de persoane în spații închise și 50 în spații deschise.
De la aceeași dată, a precizat Orban, se va relua tratamentul balnear și se reia activitatea în piscine exterioare. Activitatea loteriei și a caselor de pariuri poate fi reluată de la 15 iunie.