În luna iulie la Braşov va ajunge prima zebră ce va intra în “colecţia” Zoo Braşov. Este vorba despe o Zebră Grant (Equus quagga boehmi), în vârstă de 2 ani, care vine sub forma unei donații de la Zoo Zagreb. Este prima dată în istoria Zoo Brașov când în colecția de specii de animale se va număra și zebra.
Grădina Zoologică Brașov face demersuri ca în perioada următoare să mai aducă un mascul și o femelă, care vor fi adăpostiți în țarcul în care erau caii, anunţă conducerea parcului zoo de la Noua. Conform reglementărilor în domeniu, animalele noi sunt ținute o perioadă de 30 de zile în carantină, astfel că zebra va putea fi văzută de vizitatori începând cu luna august.
În paralel, Grădina Zoologică este în discuții pentru a aduce în țarcul de zebre și 2-3 pui de struți, astfel încât cele două specii să se acomodeze una cu cealaltă.