Site icon

FOTO. 3 metri cubi de documente, Proiectul Tehnic al Sălii Polivalente Braşov. Documentaţia a fost livrată azi Primăriei

Firma de arhitectură Dico și Țigănaș a livrat vineri, 3 iulie, conform contractului, proiectul tehnic aferent Sălii Polivalente pe care municipalitatea dorește să o construiască în zona Bartolomeu – capăt de linieRATBV. Documentaţia înseamnă trei metri cubi de hârtii, spune primarul George Scripcaru, care a adăugat că urmează lansarea documentaţiei pentru execuţie, după ce obiectivul va fi predat COmpaniei Naţionale de Investiţii. 

“Sunt aproximativ trei metri cubi de documentație, este un obiectiv de mare complexitate, documentația corespunde din toate punctele de vedere, pentru că sunt incluse echipamente moderne, pentru eficientizare energetică, pompe de căldură etc, sunt tehnologii de ultimă generație, iar acum suntem în faza în care ar trebui să lansăm licitația pentru execuția propriu-zisă a acestui obiectiv. Este un proiect foarte amplu, am depus și la Compania Națională de Investiții cererea și studiul de fezabilitate, am avut discuții săptămâna trecută, la București, cu conducerea Ministerului Dezvoltării, a CNI și cu prim-ministrul Ludovic Orban. Urmează aprobarea în comisia tehnică interministerială și emiterea hotărârii de guvern pentru ca acest obiectiv să fie trecut pe lista-sinteză a Companiei Naționale de Investiții, pentru a fi finanțat din bugetul CNI. Vom face un pas important, pentru că este o investiție majoră, care cred că va fi foarte benefică pentru municipiul Brașov și România“, a declarat primarul George Scripcaru.

La ultima ședință de consiliu local a fost adoptată și o hotărâre care a clarificat situația amplasamentului din vecinătatea zonei în care se construieşte Sala polivalentă, unde municipalitatea derulează proiectul de construire a unui Park&Ride, care va deservi și complexul sportiv.

În următoarea perioadă, Compania Naţională de Investiţii va prelua proiectul, pentru a-l pune în aplicare. 

“Noi am parcurs etapele referitoare la situația juridică a terenului, am făcut studiul de fezabilitate, iar acum avem proiectul tehnic, ce cuprinde detaliile de execuție. Practic, CNI mai are doar să aprobe acest proiect, să-l includă în lista-sinteză, să preia obiectivul și documentația pe care o avem și să procedeze efectiv la licitația pentru execuția acestei investiții. Am câștigat foarte mult timp și am gândit că nu e bine doar să cerem, ci să facem și noi ceva, și am parcurs pașii cei mai importanți pentru ca CNI să poată să treacă la licitația de lucrări“, a mai precizat primarul Brașovului.

 

 

Exit mobile version