75 de cadre medicale din spitalele din judeţul Braşov s-au infectat până acum cu SARS-CoV-2, conform datelor deţinute de Federaţia Solidaritatea Sanitară, 9 unităţi medicale fiind direct afectate. Şapte dintre cazurile noi de infecţii în rândul personalului medical s-au înregistrat doar în ultima săptămână.
Cazurile de COVID în rândul angajaţilor din unităţile medicale sunt distribuite astfel:
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov – 26 de cazuri;
- Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologe – 21 de cazuri;
- Serviciul de Ambulanţă Judeţean – 10 cazuri;
- Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii – 6 cazuri:
- Spitalul Municipal Codlea – 3;
- Spitalul Militar “Regina Maria” – 2;
- Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie – 1 caz;
- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase – 1 caz;
- Unităţi nespecificate – 5 cazuri (cabinete de medicină de familie, farmacii, centre medicale private)
Până acum, la nivel naţional au fost confrmate 3.432 de cazuri de COVID-19, în rândul salariaţilor din sănătate, rata de infectare, a acestora raportat la rata de infectare medie a cetăţenilor fiind de 8/1.
De altfel, reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară spun că una din 10 persoane infectate este salariat din Sănătate.